Lacul Ursui, cel mai important lac sarat si helioterm din tara noastra, are suprafata de cca 4 ha si adancimea de peste 18 m. El s-a format în primavara anului 1875 .

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, pe locul unde se afla azi lacul, era o pasune, iar paraiasele Toplita si Auriu, inainte de a se uni în aceasta pajiste, dadeau nastere, fiecare, la cate o balta, cea formata de primul rand cu apa sarata ce se încalzea de la soare, iar cealalta, cu apa dulce si rece. In cea calda, oamenii faceau baie în timpul verii, pentru a se trata de diferite afectiuni. Paraul care curgea in continuare, spre sudul pajistei, format din scurgerea celor doua balti, se pierdea sub culmile de sare. Apa a sapat sarea in subteran si pasunea a coborat spre est, formand prin prabusire un mare gol. Cele doua paraiase au umplut acest gol si au format actualul lac, avand conturul unei piei de urs, de unde si denumirea lui. Surplusul de apa s-a scurs spre vest, într-o alta forma carstosalina, formand, prin prabusire, Lacul Alunis.

Dupa formarea Lacului Ursu, adica dupa ce fenomenul hidric si structura salinitatii s-au conturat, soarele a început sa incalzeasca apa sarata din el. Acest lucru a lost observat de oameni, care  s-au gandit sa foloseasca apa calda a lacurilor ca factor terapeutic. În anul 1893, Illyés Lajos a luat initiativa ca fenomenul de incalzire a Lacului Ursu sa faca obiectul unor studii stiintifice. Mai multi specialisti s-au ocupat de fenomenul susamintit. La sfarsitul secolului trecut a existat o controversa, cu privire la cauzele care determina incalzirea apei din Lacul Ursu. Unii considerau ca incalzirea se datoreste alimentarii lacului, in interior, cu izvoare fierbinti. Altii au constatat ca pe fundul lacului temperatura era de 14°C, iar în straturile de mai sus, valori de 60-70șC. negîndu-se astfel existenta izvoarelor fierbinti si atribuind cauza, in schimb, unor fenomene chimice (descompunerea cristalelor de pirita).

In 1901, s-a descoperit, pentru prima data, fenomenul de heliotermie. Ulterior, explicarea acestui fenomen a cunoscut noi contribtitii din partea unor cercetâtori ca I. Maxim (1929) s.a. De-a lungul anilor s-au observat temperaturi maxime diferite în Lacul Ursu, la nivelul termoclinei, adica între 1,5 m si 2 in adancime. Aceste temperaturi sunt determinate de raporturile de concentratie salina a apei de la suprafata, care este mai dulce, si a celei de adancime, care este mai sarata, de conditiile hidrometeorologiee, de agitatia mecanica si de transparenta apei lacului.
Prof. dr. Marius Sturza, care a urmarit fenomenul de heliotermie la Sovata, timp de peste 20 de ani, sustine ca, atunci cand lacurile sarate nu sunt rascolite si sunt favori-zate de multe zile calde si senine, fara vanturi, pot sa atinga temperaturi inalte, la anumite adancimi. Astfel, el arata ca. în Lacul Ursu, s-a masurat temperatura maxima de 70°C în 1898, de 60-65° in 1909, iar el a constatat 53-57°C in anii 1929-1931.

Cauza reducerii heliptermiei lacului, pe parcursul anilor, s-a datorat, in principal, modificarii regimului hidric prin aportul marit de apa dulce si sporirii numarului de persoane intrate sa faca baie, care, agitand apa, au condus la omogenizarea straturilor pe verticala. in ultimii ani s-au efectuat lucrari hidrotehnice care au reglementat in buna parte problema aportului de apa dulce si rezultatele au inceput sa se vada, în sensul ca temperatura, la termoclina, a inceput sa creasca. Masuratorile facute de catre specialistii statiunii Sovata aratâ ca temperatura maxima, la nivelul termoclinei, a fost de 47,4°C în anul 1984, de 45,2°C în 1985, de 47,6° în 1986 si de 42,0°C în anul 1987.

Lacurile de la Sovata au stat tot timpul in atentia specialistilor, fiind cercetate din diferite puncte de vedere de Gh. Spacu si I. Dick (1926), iar mai recent, de D. Slavoaca, V. Bulgâreanu, I. Pisota, P. Gastescu, Al. Bobeica, Venera Serbanescu, Valeria Trica s.a.

Salinitatea apei lacului Ursu prezinta o variatie mare pe orizontul de la suprafata (0-2 m), pana la 100 g/1, iar de la 2 m pana la fund, aceasta variazâ de la 220 g/1, la 300 g/L. Salinitatea si temperatura sunt micsorate pe orizontul 0- 1,5 rn, datorita aportului de apa dulce la suprafata. Zona în sare se face baie este delimitata prin balize de aceea din care se extrage namol si apa sarata pentru bazele de tratament.

Lacul Ursu este considerat rezervatie naturala, ca lac sarat cu fenomen de heliotermie, bucurandu-se de un regim special de protectie.

 Lacul Ursu